This is a SEO version of rum. Click here to view full version
« Previous Page Table of Contents Next Page »făcând uz tot mai mult de infuenţa lor mondială.
CHIPUL FIAREI
Cum biserica la început a fost coruptă, înde-părtânduse de la simplitatea Evangheliei şi acceptând obiceiurile păgâne şi ceremoniile, şi-a pierdut spiritul şi puterea lui Dumnezeu. Pentru a stăpânii spiritul oame-nilor, biserica a căutat ajutorul puterii statului. Urmarea a fost că papalitatea - o biserică care stăpânea puterea statului pentru împlinirea intenţiilor lor mai ales în pedepsirea ereticilor. Pentru ca acumSUAsă poată face un chip farei (papalităţii) trebuie ca puterea religioasă a acestei ţări să stăpânească atât de mult statul încât acesta să poată f folosit de biserică pentru realizarea intenţiilor sau scopurilor ei.
Decăderea spirituală care a adus biserica la înce-put de a căuta ajutorul statului a pregătit calea pen-tru dezvoltarea papalităţii, farei. Pavel ne spune: „ …căci nu va veni înainte ca să f venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii “
(2 Tes 2:3-4). Astfel va f şi astăzi descoperită în bisericile protestante care vor pregăti calea pentru chipul farei.
În primul secol când mişcările ecumenice ale bi-
Urmările vor f:
SEMNUL FIAREI
Fiara cu două coarne (SUA) va face „ ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pemâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele farei, sau numărul numelui ei… “ (Apoc 13:16,17).
„ Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei (Papalităţii). Căci este un număr de om; şi numărul ei este: 666“ (Apoc 13:18).
Omul care stă în vârful ierarhiei papal i tăţ i i (ant icreşt ine) nu este al tul decât papa. Tit-lul funcţiei sale ofciale este : „VICARIUS FILII
DEI “, adică „ Locţiitorul Fiu-lui lui Dumnezeu.“
(Our Sunday Vi s i tor 18/4/1915) . În lat ină unele litere au valoare numerică. Dacă adunăm valoarea numerică co-respunzătoare acestui titlu de funcţie, obţinem
numărul farei = 666.
sabatul poruncii a IV-a a lui Dumnezeu. Dumnezeu acceptă intenţia sinceră a lor şi buna credinţă şi trece cu vederea vremile de neştiinţă (Fapte 17:30). Dar când se va introduce legea păzirii duminicii de mult planifcată de Noua Ordine Mondială din America şi lumii îi va f explicată obligaţiile faţă de adevăratul sabat, atunci toţi acei care vor primii conştient semnul farei , nu vor mai avea nici un har din partea lui Dum-nezeu ci vor suferi moartea veşnică (Apoc 14:9-11).
Controlul total al omeni-rii în domeniul religios şi politico-economic este pla-nifcat de ani încoace de către consiliul mondial al bi-sericilor din Geneva în colaborare cu guvernele anterioare şi ONU în New York. Scopul acestei noi
ordini mondiale este să creeze o „Religie Mon-dială“ nebiblică pentru toţi oamenii şi să realizeze un „Guvern Mondial.“ Acest plan este adeverit de mişcarea ecumenică, de multele călătorii ale papei înspre reprezentanţii guvernamentali precum şi de eforturile generale mondiale de globalizare.
This is a SEO version of rum. Click here to view full version
« Previous Page Table of Contents Next Page »